Home » Știință » Teama de singurătate. De ce apare şi ce se poate face

Teama de singurătate. De ce apare şi ce se poate face

Teama de singurătate. De ce apare şi ce se poate face
Publicat: 07.07.2017
Donald Winnicott, una dintre figurile majore în psihanaliză, a spus că „nu putem vorbi despre un copil, ci despre un copil şi mama lui”. Nimic mai adevărat; odată cu naşterea, copilul are alături de el pe mama lui, persoană care îi prezintă lumea exterioară şi îl conduce lin către o cât mai bună adaptare.
Fiind o legătură atât de strânsă, consecinţele ei sunt aduse de către copil la nivelul unei situaţii de viaţă şi de moarte. Când mama este cu el, el simte că este ţinut în viaţă de către ea, iar atunci când ea pleacă, se simte pe marginea prăpastiei. 

Odată cu creşterea şi cu acceptul mamei, copilul îşi dobândeşte autonomia şi independenţa şi se transformă pe zi ce trece din ce în ce mai mult într-un om matur. Maturitatea înseamnă independenţă emoţională şi curajul de a experimenta. 

Uneori, pe parcursul dezvoltării copilului, mama care este prea temătoare, anxioasă sau care din diferite motive doreşte să ţină copilul aproape de ea, îi inhibă dorinţa de descoperire şi astfel îi sporeşte dependenţa.
 
Astfel de copii sunt adulţii care într-o relaţie se agaţă foarte mult de partener şi le este teamă ca nu cumva să îl piardă sau se infantilizează, devenind un copil pentru partenerul care este văzut mai puternic decât ei.
 
În cazul existenţei unei despărţiri, aceste persoane ştiu că ar suferi foarte mult, dar pentru a se proteja de acest lucru, se asigură că nu se ajunge acolo. Aceste persoane sunt cele care au o cădere în depresie în cazul eşecurilor şi, de asemenea, cele care nu încearcă de frică să nu dea greş.
 
Multă lume are o astfel de teamă şi se poate manifesta pe două planuri. Pe de-o parte unora le este teamă să rămână singuri, adică fără persoane cunoscute şi importante în apropierea lor, iar pe de altă parte, în acelaşi cadru există în unele persoane frica de a fi singur în viaţa de cuplu. Ambele au aceeaşi origine.
 
Ana este o fată la 25 de ani care a venit în terapie cu o depresie căpătată în urma despărţirii de prietenul ei. Ea a relatat faptul că erau foarte legaţi unul de celălalt, nu aveau secrete, mergeau mereu împreună şi ea nu făcea niciodată nimic fără să aibă aprobarea lui.
 
După mai multe şedinţe, am aflat că lăsa foarte mult de la ea de teamă să nu îl piardă şi spunea că a renunţat la serviciul ei ca să poată să stea mai mult acasă împreună cu el. De multe ori ea se simţea inferioară şi incapabilă de a realiza ceva în viaţă, avea momente în care era tristă şi atunci îi solicita foarte mult atenţia.
 
În urma unei cure terapeutice, a reieşit faptul că şi mama ei era la fel, iar în momentele în care fata voia să iasă pe afară să se joace, după ore de insistenţe şi rugăminţi, mama ei ieşea cu ea pentru a o supraveghea. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la şcoala generală, până în clasa a 9-a, când s-a mutat în alt oraş la liceu, în pofida insistenţelor şi interdicţiilor mamei.
 
Aceste sentimente sunt un pas antemergător depresiei şi pentru a ieşi din cercul familial vicios se recomandă intervenţia de specialitate.
 
Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare
0761517763
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Cât alcool este prea mult? Diferența dintre consumul excesiv și consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Diferența dintre consumul excesiv și consumul intensiv
Singurătatea modifică proteinele din sânge, arată un studiu
Singurătatea modifică proteinele din sânge, arată un studiu